Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut, luni, o convorbire telefonică cu omologul eston, Urmas Reinsalu, la solicitarea părții estone. Convorbirea a prilejuit un schimb de vederi asupra situației generate de pandemia COVID-19 la nivelul celor două țări, cei doi miniștri exprimând disponibilitatea pentru susținere reciprocă și cooperare pentru gestionarea provocărilor actuale, potrivit unui comunicat de presă al MAE.
De altfel, potrivit sursei citate, au fost trecute în revistă inclusiv planurile de acțiune avute în vedere de cele două state pentru ieșirea din criză și relaxarea măsurilor restrictive.
„Omologul eston a adresat mulțumiri autorităților române pentru cooperarea foarte bună cu Estonia în această perioadă și solidaritatea demonstrată de România pe durata crizei COVID-19, inclusiv în ceea ce privește exceptarea de la aplicarea unor măsuri restrictive pentru exporturi punctuale de medicamente destinate Estoniei.
mai mult la /www.stiripesurse.ro/